Universitatea Româno – Americană a avut o dimensiune internațională și a fost profund influențată de modelul educațional American. Viziunea fondatorului, domnul Prof.univ.dr. Ion Smedescu, a avut constant în centru valorile și reperele fundamentale ale învățământului superior american.
De-a lungul celor 30 de ani de la înființarea Universității Româno – Americane, legăturile cu universități americane au fost extrem de strânse, atât în ceea ce privește realizarea unor programe educaționale, adaptarea curriculei, implicarea unor profesori americani în conducerea Universității, schimburi de studenți și profesori, realizarea de școli de vară împreună etc. Au fost realizate parteneriate cu numeroase universități din Statele Unite, dar și din America de Nord în general. Ulterior, acestea au fost extinse și către America Centrală și de Sud. Pe parcurs, în cadrul Universității noastre a existat chiar și un Centru de Studii Braziliene.
Centrul de Studii Americane își propune să devină principalul promotor al relațiilor cu America susținând intensificarea continuă a colaborărilor în mediul academic: dezvoltarea mobilităților de studenți, profesori, staff academic, organizarea de școli de vară, programe cu diplomă dubla, atragerea de noi studenți din acest spațiu geografic, toate acestea regăsindu-se între obiectivele Centrului. Cartea aflată în centrul logo-ului Centrului de Studii Americane simbolizează toate aceste priorități.
Centrul își propune, de asemenea, dezvoltarea relațiilor cu mediul de afaceri, atât cu reprezentanți ai mediului de afaceri american din România, cât și cu companii cu o pronunțată dimensiune globală. Cercul ce încadreaza cartea exprimă această viziune integrată, atât asupra mediului de afaceri, cât și a celui academic.